Service Autorizat
Incercam sa solutionam orice problema sau orice reparatie cat mai rapid si eficient pentru toate produsele cumparate de pe airmotion.ro
Plata in Rate
Ramburs, Transfer Bancar, Card Online, in Rate prin Raiffeisen, Card Avantaj, Star BT, Bonus Card, AlphaCard, Bitcoin, Card BCR, Card BRD
Ne cheltuim jumătate din salariu pe mâncare, transport și utilități, așa că este lesne de înțeles de ce ne este atât de greu să mai punem și bani deoparte pentru zilele negre, arată un studiu al UBS. Comparativ cu restul Europei, costurile noastre sunt mai mari, dar asta și pentru că diferențele dintre salarii sunt mai mari. Cu toate acestea, există mai multe metode inteligente prin care îți poți scădea costurile lunare:
Economisești cel puțin 100 de euro dacă alegi device-ul potrivit
Mersul pe jos este cea mai ieftină „metodă” de transport, însă nu este și cea mai eficientă, mai ales dacă te grăbești sau dacă ai de parcurs distanțe mari. Pe de altă parte, transportul în comun îți poate face surprize neplăcute: fie autobuzele sosesc cu întârzieri mari și sunt pline, fie rămâi blocat în trafic și ajungi să faci de două ori mai mult până la serviciu. Cei care aleg să circule cu mașina personală știu cât de mulți bani merg lunar pentru întreținerea automobilului, taxe, plata asigurărilor, benzină sau pentru a repara unele defecțiuni, dar și cât de greu poate fi să găsești un loc de parcare.
O alternativă foarte utilă și eficientă este să renunți la toate acestea în favoarea unei trotinete cu ajutorul căreia poți salva și timp, și bani. Un simplu calcul matematic ne arată că o mașină ne scoate din buzunar, în funcție de model și de consum, între 124 și 864 de euro lunar în timp ce o astfel de trotinetă electrică este o investiție care se amortizează în doar câteva luni. În plus, are o viteză medie de 20 de kilometri pe oră, mai mult decât viteza medie a unei mașini care a rămas blocată în trafic. După cum observi, există și numeroase reduceri avantajoase care îți permit să alegi modelul tău favorit la un preț foarte scăzut.
Îți înjumătățești factura la lumină cu becurile potrivite
Costurile cu utilitățile se pot micșora semnificativ dacă folosești becuri cu lumină fluorescentă sau cu LED, care sunt de patru ori mai eficiente decât cele incandescente și, în plus, durează ani de zile. Un bec de 100W consumă într-o oră aproximativ 0.055 lei, adică aproape 7 lei pe lună, dacă e pornit doar 4 ore pe zi, în timp ce un bec economic de 10 sau 12W durează de cel puțin șase ori mai mult ca unul cu filament, iar costul energiei este cu până la 85% mai scăzut.
Gândește-te câte becuri ai în casă și cât se multiplică valoarea facturii. Îți vei da seama ca este mult mai avantajos să treci la becurile economice, care își amortizează prețul rapid și îți scad enorm factura la curent. De asemenea, scoate din priză toate aparatele electrice pe care nu le folosești constant. Aproape toate trag constant o cantitate mică de energie, cu toate că nu sunt în funcțiune. Când ai mai multe astfel de dispozitive, acea cantitate mică de energie electrică ajunge să se simtă în buzunarele tale.
Cum îți gestionezi mai bine cheltuielile cu mâncarea
O treime din salariul nostru se duce pe mâncare, iar dacă punem la socoteală câte alimente ajung în final la coșul de gunoi pentru că au expirat în frigider, ne dăm seama cât de mulți bani am putea economisi. O soluție este să îți gătești acasă și să îți iei mâncare la serviciu, pentru a reduce atât costurile, cât și risipa. În plus, asta te va ajuta și să renunți să-ți mai comanzi mâncare acasă, dar și să mănânci mai sănătos, așa că este o idee care îți aduce mai multe beneficii.
Cheltuim lunar pe alimente şi băuturi nonalcoolice 107 euro, mai mult decât un ceh, un polonez sau un ungur, deşi aceștia au salarii de două ori mai mari. Prețurile la mâncare sunt aliniate la nivelul celor din Uniunea Europeană, dar românii sunt mai gurmanzi de fel și le place să meargă la cumpărături, spune un analist în retail. Pentru a nu îți goli buzunarele de fiecare dată când ajungi la supermarket, o soluție este să cumperi la vrac acele produse neperisabile, precum nucile, alunele sau condimentele și să cumperi în cantități mai mari produse congelate, pe care le poți păstra mult timp în combina frigorifică. Poate că pare o economie minimă, însă, dacă ne gândim că 33% din salariu o reprezintă doar aceste cheltuieli, chiar și cea mai mică economie pare semnificativă.
Indiferent că vrei să economisești bani pentru o vacanță, pentru situații neprevăzute, pentru a-ți renova casa sau pur și simplu vrei să-ți investești altfel salariul, aceste metode nu vor da greș. La finalul lunii nu numai că vei rămâne cu o sumă în plus, dar vei fi surprins să descoperi cât de mult cheltuiai pe lucruri de care nu aveai neapărată nevoie.
Sursă foto: Shutterstock, Copyright: Africa Studio
Aboneaza-te la Newsletter